LAURA GHERASIM: VIZITA PREȘEDINTEI COMISIEI DE LA VENEȚIA ÎN ROMÂNIA A FOST UN GEST DE CURTOAZIE?

Am urmărit cu interes vizita reprezentanților Comisiei de la Veneția în România. Nu pot spune că privesc această instituție cu cea mai mare încredere, mai ales atunci când imparțialitatea atât de mult clamată de așa-zișii „proeuropeni” trebuie demonstrată prin fapte, nu doar prin vorbe răstălmăcite și transmise prin mijloacele media.

În situația dată oare cine le-a prezentat membrilor delegației întregul adevăr despre anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024?

Din întâlnirile anunțate public, am văzut că delegația a discutat cu președintele României, cu reprezentanți ai Guvernului, ai Parlamentului și ai Curții Constituționale, oameni și instituții care au luat parte la evenimentele de atunci, au apărat deciziile adoptate ori au beneficiat, politic și nu numai, de situația creată.

Era firesc ca delegația să discute cu autoritățile române, însă nu pot să nu observ că interlocutorii aleși provin, în principal, din rândul celor care au susținut sau au legitimat deciziile contestate. Tocmai de aceea, mă întreb de ce nu a existat aceeași deschidere, tot în interesul democrației, și pentru ascultarea reprezentanților opoziției..

De ce nu a fost invitată, de exemplu, Diana Iovanovici-Șoșoacă, a cărei candidatură a fost respinsă printr-o hotărâre a Curții Constituționale? De ce nu au fost organizate întâlniri și cu reprezentanții opoziției, care au contestat anularea alegerilor și au cerut explicații instituțiilor statului?

Cu atât mai regretabil este că, potrivit informațiilor comunicate public de AUR, reprezentanții opoziției au solicitat o întrevedere, dar cererea le-a fost refuzată.

Este greu de înțeles cum o instituție care vorbește despre statul de drept mai mult decât mamele despre copiii lor, cât și despre garanțiile democrației, nu a arătat, încă de la alcătuirea programului întâlnirilor oficiale, aceeași deschidere față de toate părțile implicate. Chiar dacă programul fusese deja stabilit de autoritățile române, delegația Comisiei de la Veneția avea posibilitatea să solicite modificarea acestuia sau să includă întâlniri suplimentare cu reprezentanții opoziției, tocmai pentru a asigura o evaluare echilibrată și imparțială.

În acest context, este important de amintit că, în raportul său din 2025, Comisia de la Veneția a formulat deja principii esențiale privind anularea alegerilor: caracterul excepțional al unei asemenea măsuri, necesitatea unor probe temeinice și respectarea garanțiilor procedurale. Existența acestor principii nu garantează însă aplicarea lor și nici nu demonstrează că puterea de la București le-a respectat.

În aceste condiții, cum au fost aplicate aceste principii în România? Cine le-a explicat membrilor delegației ce documente, fabricate sau nu, înainte sau după anularea alegerilor, au stat la baza anulării votului?

Spre exemplu, pentru a contribui la clarificarea acestor aspecte, în cadrul cercetării parlamentare pe care am făcut-o, am organizat audieri, am ascultat persoane direct implicate, am analizat documente, declarații și am tras concluzii care merită cunoscute inclusiv de experții Comisiei de la Veneția. Cu siguranță, toate aceste date vor fi transmise și delegației care a venit în România.

Îmi doresc ca reprezentanții Comisiei să privească dincolo de discursurile oficiale și de interesele celor aflați vremelnic la conducerea statului. România nu se poate confunda cu actuala putere politică, iar adevărul despre alegerile anulate nu poate fi aflat ascultând numai oamenii care au apărat hotărârea de anulare a întregului proces electoral.

Așa cum știm cu toții, imparțialitatea nu se proclamă în discursuri despre democrație, se dovedește, înainte de toate, prin disponibilitatea de a-i asculta și pe cei care au o altă versiune a faptelor.

Atunci când o instituție refuză să audieze toate părțile și se mulțumește doar cu explicațiile celor aflați la putere, fără să le confrunte cu documentele și argumentele celor care contestă ce s-a întâmplat, vizita Comisiei de la Veneția se reduce la o simplă formalitate. Așa se distrug democrațiile, prin autosuficiență, excluderea vocilor incomode și beția puterii.